expeditie mont blanc – varful

Cuprins

  1. expeditie mont blanc – bucuresti – chamonix
  2. expeditie mont blanc – pregatiri
  3. expeditie mont blanc – Tete Rousse, prima zi de urcare
  4. expeditie mont blanc – varful
  5. expeditie mont blanc – cateva concluzii
  6. pagina de feisbuc – sa dai like daca iti place 🙂

Ultima parte. Oricat de lunga ar iesi, promit sa nu mai fragmentez. Iar tu, cititorule, sa afli toate prin cate am trecut in ziua in care am plecat spre varful Mont Blanc. Ba nu, mint, cred ca va mai fi un articol cu lucrurile bune si rele si concluzii.

Seara, in cort la Tete Rousse

Am instalat cortul si ne-am pus pe topit zapada. Am reusit sa producem vreo 4 litri de apa, acceptabil de curata. Ca sa facem lichidul mai savuros, am modificat gustul cu vitamina C, efervescenta, cu gust de portocale, cate doua pastile pe sticla de 2 litri. Ar fi trebuit sa filtram apa, dar cred ca ne-a fost cam lene. Amicii belgieni asa faceau. Pana acum, insa, nu am patit nimic.

Am mai mancat ceva, am mai baut si apa. Si am luat echipamentul la puricat. Ce lasam? Ce luam? Decizii destul de grele. Era clar ca tot ce e tehnic va merge pe noi – casca, ham, coltari etc. Dar in rucsac? In final, eu am ales pentru mine bluza de corp, un tricou cu maneca scurta, cele 2 polare, caciula, cagula, supramanusi.

Am luat apoi trusa de prim ajutor. Am pastrat doar ketonal, smecta si cele necesare pentru rani, basici etc. Ca acte, am luat doar buletinul. Sa ma identifice daca patesc ceva. Telefonul era prea greu, asa ca m-am dispensat de el fara remuscari.

In final, am ramas toti cu cateva haine, cate 2 litri de apa, 500 de grame de mancare (toti 3), vreo 6 snickers si 3 rom.

Pe la orele 20 a aparut ele. Sandra si prietena ei. Chef de vorba, chef de ras, chef de poze. Si-au pus cortul. Una monteaza, alta se uita. „Saaaaaandra, de ce nu stai in poza mea, Saaaaaaandra de ce nu te uiti la mine?” Pe la 21 s-au bagat in cort. Noi eram cam gata, asa ca pe la 20:30, am zis sa dormim. Mugu a pus telefonul sa sune la ora 1, ca pana la 2 sa plecam cu toti ceilalati care plecau de la refugiu si din corturi.

Distractia lor continua. Saaaaaandra-n sus, Saaaandra-n jos, Sandra taci in…Prietena Sandrei gaseste un compatriot. Intra in vorba. Noi incercam sa dormim. Ele nu. Deci nici noi. Mai putin Mugu, care sforaia. Sandra continua. Hi hi hi, ha ha ha. La un moment dat am senzatia ca se gadila. Una pe alta. Nici nu stiu cum. Nici nu ma interesa. Vroiam sa taca, sa dorm un pic. Astia doi de langa mine nici nu miscau. Mugu dormea clar, ca doar nu irosea energie pe sforaituri. De Blonda nu eram sigur, dar am zis ca macar ea sa doarma, daca o dormi.

Ma tot foiesc. Izoprenul nu tine la zapada, desi e destul de gros. Ce tampenie…E de tinut minte.

In sfarsit, suna si telefonul. E ora 1, a venit izbavirea. Oricum nu am  inchis un ochi toata seara. Ma uit la ceas. WTF?!?!?!? Este 12. Muguuuuuuuuu, ce ai facut ma cu ora aia??! El adoarme din nou. Blonda nu. Eu…ce mai conteaza…Ma uit la peretii cortului, macar de i-as vedea. E bezna. De pe versantii dimprejurimi se mai aud avalanse de pietre si zapada.

De pe la 1, incep sa stau si cu urechile ciulite, doar oi prinde sunete de oameni care se echipeaza sau care pleaca. Nimic. Belgienii, care erau langa noi, nu se aud nici ei. Sandra a tacut si ea. Pe la 1 si 20 decid sa ies. Afara, forfota mare. Unii plecau, altii se echipau. In liniste. Dau trezirea si incep sa ma echipez.

Intre timp, creste fluxul de oameni de la refugiu. Noi parca suntem in transa, abia ne miscam. Inca nu am pornit motorasele. Pe la 2 parca suntem gata, cat de cat. Eu sunt echipat si verificat. O ajut si pe Blonda si verific. Mugu e la buda. Belgienii sunt aproape gata si se pregatesc sa plece. Mugu e la tot buda. Ce naiba face?!?!

Tete Rousse – Gouter

Pe la 2 si 20, suntem gata si plecam. Fluxul de montaniarzi de la refugiu mai scazuse un pic. Peisajul e de vis. Bezna peste tot. 🙂 Deasupra, cer senin si stele. In fata, spre Gouter, la 3800, pe versant, se vedea o poteca de luminite miscatoare. Deja vreo doua ajunsesera la refugiu. In spate, in vale, se vedeau luminitele Chamonix-ului…

Ne miscam si noi, un pic mai incet decat restul, asa incat ii lasam sa treaca. Ajungem destul de repede la pragul de dinaintea Marelui Culoar. Fmm, apa curge de zor pe el. Imi scot manusile si ma urc, fiind si atent sa nu-mi intre apa pe maneca. Din fericire, la ora asta, nu vine nimeni pe contrasens, asa ca traversam repede culoarul. Oricum, cei 50 m pe care ii are sunt suficienti ca sa poti lua o piatra in cap. Zapada e buna, pietre nu cad, poteca o vedem bine datorita luminitelor din fata.

Apoi zapada se termina, ramanand doar piatra. Poteca e destul de vizibila, chiar daca e intuneric. Urmele de coltari de pe pietre si semnele rosii, din loc in loc, isi fac treaba. In fata nu mai vedem pe nimeni, in spate, se mai vad unii si altii, dar deja ne-am intrat si noi in ritm. In spate, vedem luminitele din Chamonix, Saint Gervais si le Fayet. In fata, doar un perete de pietre. Urcam, urcam, in stanga intuneric, dar stim ce e acolo…culoarul care merge pana la Tete Rousse. In dreapta intuneric, dar si acolo stim ce e. Mai facem pauze de hidratare si sa mancam cate un snickers.

Castigam altitudine destul de incet, poteca face destul de multe curbe, iar saritorile, desi nu-s grele, necesita un pic de atentie. Pe la 3600, cred, apar si cablurile. Ne mai tragem de ele, in unele locuri. Incep sa apara si primele semne de oboseala. Si primele simptome de altitudine, ca sa le zic asa. Ne mai oprim, mai bem apa. Mugu e primul care simte altitudinea si insista sa facem o mica pauza. Apare si refugiul Gouter, vreo 150m mai sus.

Reusim, dupa cca 4 ore sa ajungem la refugiul mult dorit…suntem destul de praf, ca sa zic asa. Toti 3. A fost un traseu neasteptat de solicitant. Poate intunericul, poate altitudinea…Noaptea de nesomn….Apar si primele gene de lumina. Se prefigureaza o zi frumoasa.

La refugiul Gouter, spre varf

La refugiu, liniste si pace. Speram sa fie deschis sa stam si noi sa mancam, sa ne revenim si sa mai cumparam apa. Refugiul era deschis, insa servirea era inchisa, asa ca ne-am multumit cu ce aveam la noi. Dar nu am reusit sa mancam prea mult. Eu m-am delectat cu niste pesmeti si o bucata de ceafa afumata. Si un pic de snickers. Si apa. Apoi m-am intins pe o banca sa dorm. Respiram destul de greu si aveam o usoara durere de cap. In acele momente nu cred ca ne-a trecut prin cap niciunuia sa renuntam. Eram prea loviti ca sa ne gandim la asta. Varful era departe. Dar nu ne era rau, asa cum patisera altii.

Ma intind pe o banca, in sala de mese. Vreau sa dorm. Vine si Mugu, se duce un pic mai incolo, se intinde si el si incepe sa sforaie. Baaaaaah, e incredibil. Cum ma?!? Blonda se intinde si ea. Mai vine cineva in sala sa doarma. Dupa un timp renunta. Mugu l-a facut. Noi il mai trezim, dar aproape degeaba. Asa ca renuntam si atipim si noi. Imediat ce am atipit mi s-a oprit respiratia. Nu m-am panicat, m-am trezit un pic si mi-am dat seama ce era. Citisem despre asta, e un lucru care se poate intampla la inaltime mare. Asa ca m-am relaxat si am atipit din nou. Din cand in cand il mai auzeam pe Mugu, dar il ignoram…era asa placuta motaiala…

30 de min mai tarziu, incepem sa ne trezim si decidem sa plecam mai departe. Facem si planul. Mergem spre varf, iar la intoarcere, in functie de ora si cat de obositi suntem, ramanem la Gouter sau mergem la Tete Rousse, sa dormim la cort. Oricum, ideea de a parcurge pe intuneric din nou creasta intre cele doua refugii nu ne surade.

Gouter – Vallot

Ne echipam si iesim. Deja soarele isi facea treaba, iar noi parca avem ceva forta. Urcam scurta panta din spatele refugiului, ca sa ajungem in traseu. Privelistea care ne apare in fata ochilor e impresionanta…In fata Dome du Gouter, spre Mont Blanc, in stanga Aiguille de Midi… Peste tot se vad mogaldete care se misca pe trasee, desi e abia 7 dimineata. Mai ales spre MB, uneori sunt siruri-siruri.

Vedem prima paaaaanta pe care o avem de urcat. Ea se uita la noi. Noi la ea. Facem cateva poze si ne luam inima in dinti si plecam incetisor. In drum, trecem pe langa cei cu corturile care campau la Gouter, chiar langa locul de aterizare a elicopterului. Anul trecut, unor amici le-a zburat cortul…asa ca atentie cum il ancorezi. 🙂

Pe masura ce urcam, incepem sa simtim din ce in ce mai pregnant efectele altitudinii si lipsei de oxigen. Blonda si eu ne simtim bine, Mugu un pic mai rau. Dar isi revine. Inaintam destul de incet. Varful acelei pante era pe la 4300 – Dome du Gouter.

Poteca urca destul de pieptis.  Din fata coboara turisti de pe varf. Unii arata bine, altii extrem de rau. Or fi ajuns? Nu-mi pasa, eu ma lupt cu demonii mei. Care ma lovesc din plin, inainte de finalul pantei. Blonda si Mugu sunt in regula, eu abia ma taresc. Vreau sa se termine panta aia odata, abia mai merg. Incerc sa beau niste apa, sa mananc ceva. Degeaba, energia nu revine. Merg si respir din ce in ce mai greu. Fac 3 pasi, ma opresc. Ma lupt cu mine, corpul imi zice sa stau, mintea imi zice sa merg inainte. Panta e destul de abrupta si nu se mai termina.

Dupa lupta de la fiecare pas, reusim sa ajungem pe un platou – Col de Dome du Gouter, dupa care urmeaza urcarea spre refugiul Vallot, pe la 4500. Pe platou, lume multa, soare din plin. Ne punem pe rucsaci, mancam un pic, nu foarte mult ca nu prea avem pofta de mancare. Si ne culcam. Pfuai ce bine am dormit, cca 15-20 de minute, acompaniati, evident, de sforaitul lui Mugu. Ne trezim incredibil de revigorati. Admiram privelistea – refugiul Vallot, iar in spate…Muntele Alb…Ah, cat mai aveam pana acolo…Nu vrem sa renuntam.

Renuntam, totusi, la coarda si Blonda o ia inainte. Mugu si eu mai stam sa motaim, apoi, dupa vreo 15 minute, pornim si noi. Urcusul devine un pic mai greu. Dupa cca 40 de minute, reusim sa ajungem la Vallot. Ideea unui nou pui de somn ni se pare imbietoare, mai ales ca soarele straluceste cu putere. Mai mancam ceva, mai bem un pic de apa, apoi ne bagam din nou la somn, sub soarele care ne incalzea bine…Ah, ce placut e…parca nu ne vine sa o luam din loc.

Suntem la cca 4500 m altitudine, mai avem cca 300m. Deja ne-am depasit orice record de inaltime si ne aflam pe drum de aproape 12 ore. Avem de urcat creasta Bosses, care dureaza cca. 2 ore. Stim ca ultime portiune e si cea mai expusa. Vremea se prezinta bine, zapada este foarte buna. Starea de oboseala e destul de avansata.

Vallot – Mont Blanc

Asa incat la orele 13, pornim asaltul final. Asta dupa ce am mai redus din echipament, iar un rucsac cu echipamentul in plus l-am lasat la Vallot.

Inaintam bine, legati in coarda. Pe portiunile mai abrupte sunt sapate in zapada un fel de trepte. De pe varf nu mai coboara aproape nimeni. Traseul are portiuni in panta si portiuni drepte. Pe una din aceste portiuni drepte decidem sa mai lasam din echipament – betele de tura, intrucat nu ne mai trebuiau si urcam doar cu pioletii.

Oboseala incepe sa reapara, traseul devine din ce in ce mai periculos, fiind o poteca de 45 de cm. Stanga hau, dreapta hau. Vorbim din ce in ce mai putin si suntem atenti la fiecare pas. Nici nu vreau sa ma gandesc cum e cand e aglomerat. Noi avem noroc si din fata nu vine nimeni.

Un elicopter tot misuna pe acolo. Nu ne uitam la el, nu avem putere sa ne gandim la altceva. Ne uitam doar la poteca si la ce ne mai astepta in fata. Fiecare pas e o noua incercare. Uneori ni se pare ca trece destul de aproape de noi. Ne gandim ca poate disloca cornisa pe care mergem. Dar inaintam…

Traseul nu se mai termina…Mai avem 70m, traseul urca, apoi coboara cate un pic. Si urca, si coboara…Ultimii 15m au fost cei mai lungi. Parca suntem pe spatele unei balene, exact asa cum era in descrierea traseului…

Pe varf

La orele 15:10…nu ne vine sa credem…dupa 2200km cu masina, o ora si ceva cu trenuletul, si 17 ore de mers in 2 zile cu 2400 m urcati, am ajuns acolo, pe Mont Blanc. Era 1 august (azi e 1 septembrie 🙂 ).

Planuiam sa salut cand ajung acolo. Muntele. Am uitat, din cauza oboselii. Ne aflam deja la mijlocul calatoriei noastre. Totusi, trebuia sa ne pastram atentia, intrucat urma coborarea.

Vantul bate un pic mai tare, suntem cei mai inalti din Europa, pe o raza de multi km, pana la Elbrus. Suntem doar noi trei, muntele si privelistea incredibila. Matterhorn-ul nu se vede, sunt cativa nori care ne incomodeaza vederea.

Am reusit, am reusit. Dar nu avem putere sa ne bucuram. Facem cateva poze, stam vreo jumatate de ora. Varful e un platou de cativa metri patrati, probabil foarte aglomerat dimineata.

Coborarea spre Vallot si Gouter

Incet-incet, ne pregatim de plecare. Primele 10-15 minute de coborare sunt cele mai expuse. Suntem din nou atenti la fiecare pas. Eu sunt destul de obosit si la un moment dat cred ca am si adormit. Mergand. Ca prin vis, il mai auzeam pe Mugu…Aseaza-te in cur bai Oti ca dormi pe tine…

La orele 17, reusim sa ajungem la Vallot, unde ne imbracam cu toate hainele pe care le avem, scoatem foliile de supravietuire, una o punem pe priciuri si cu cealalta ne invelim toti 3 si ne culcam. Dormim aproape o ora, nu foarte bine, intrucat mai erau niste turisti in refugiu care isi gateau mancare. Dar reusim sa ne revigoram.

Continuam coborarea spre Gouter. In tacere. Am renuntat la coarda pentru ca drumul nu era periculos. Avem sansa unica de a vedea apusul de pe Mont Blanc. Unii vad rasaritul, noi am vazut apusul. Noaptea urma sa o petrecem la Gouter. Era prea tarziu si eram prea obositi ca sa abordam coborarea spre Tete Rousse.

Intoarcerea pare la fel de lunga si desi ma asteptam sa coboram mai repede, acest lucru nu s-a intamplat. Oboseala si altitudinea isi spunea din plin cuvantul. Blonda a preluat conducerea grupului. Mugu si eu mergeam undeva in spate. Oricum toti mergeam in legea noastra. Vedem tot felul de forme…o puma in nori, un cal in zapada…si soarele care apunea…

Ultimii metri, inainte de Gouter sunt pur si simplu un chin. Creasta urca si coboara, iar fiecare urcare, oricat de scurta, e un efort de care ne-am lipsi cu placere.

La refugiul Gouter, dinspre varf

In refugiu, lumina stinsa si destul de liniste. Prin holuri ceva agitatie. In sala de mese se dormea claie peste gramada. Platim 3 locuri si 2 sticle cu apa (cei mai bine cheltuiti 95 de eur :), asa cum a zis Mugu) si cu promisiunea ca la ora 2 primim paturi, ne inghesuim si noi pe unde putem. Se doarme pe mese, sub mese, pe scaune, pe banci, lipiti de pereti. Mugu se pune pe jos, Blonda si eu punem capul pe o masa.

La ora 1 se da trezirea in sala de mese si toti incep sa se agite. La 01:40, se aprinde lumina si vin cei de la refugiu si-i trezesc mai mult sau mai putin brutal pe cei care inca dormeau in sala de mese. La 2 incepe micul dejun, la 3 e liniste in refugiu si ne primim paturile. La 03:10 dormim cat se poate de bine, desi cu toate hainele pe noi. A fost, insa, un somn extrem de bun, pana la ora 8 dimineata. Am mancat ce mai aveam la noi, ne-am luat cate un ceai, ne-am echipat si am plecat spre Tete Rousse, unde am ajuns fara peripetii deosebite, in jurul orelor 12. Dar cu o perspectiva noua asupra a ceea ce urcasem pe intuneric cu 30 de ore inainte.

Trecem fara probleme de Marele Culoar. De sus mai cad pietricele. Pietrele mari sunt tinute de zapada care cazuse cu o saptamana inainte. O pietricica vajaie prin fata mea, la nivelul nasului. Dar nu ma loveste. 🙂

Final de aventura

Ajunsi la Tete Rousse, ne-am relaxat un pic, am strans tot si ne-am dus spre trenulet, astfel incat in jur de ora 18, ne punem cortul in camping. Abia asteptam sa facem dus, sa mancam ceva si sa bem bere.

Aventura noastra pe munte lua sfarsit. Drumul spre casa l-am facut in 4 zile, fara sa ne grabim, iar la sfarsit, kilometrajul arata un numar „rotund”.

<< Articolul precedent Articolul urmator>>

Anunțuri

Posted on 2011/08/31, in sport and tagged , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. Bravo! O aventura adevarata!

  2. Multumim! Cred ca aceasta excursie a fost motivul pentru care am pus bicla in cui sezonul asta. Dar sper sa mai prin ceva 🙂

  3. ioan onisor

    fain fain…citit tot. spor in toate, ioan

  4. fain!. Imi poti arata te rog un exemplu de imagine (de pe net eventual) cu ce inseamna stanga hau, dreapta hau la bosses ridge? Hau cu zapada sau prapastie in toata regula? Daca aluneci ai vreo sansa se te mai opresti in piolet? Mersi 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s