excursie la Venetia 6

de Horia

  1. excursie la Venetia 1
  2. excursie la Venetia 2
  3. excursie la Venetia 3
  4. excursie la Venetia 4
  5. excursie la Venetia 5
  6. excursie la Venetia 6

Am reuşit, în sfârşit, să finalizez şi ultima parte a excursiei la Veneţia. Dacă vrei să citeşti şi celelalte articole, vizitează “cuprinsul excursiei la Veneţia” şi acolo ai să găseşti tot ceea ce am scris legat de cele 3 zile, transformate apoi în 4 zile, la Veneţia.

Iatã-ne ajunşi şi în ultima zi- de fapt penultima, însã, cum în ziua urmãtoare urma sã pãrãsim Veneţia încã de la primele ore (cursa de întoarcere era la 07:20), nu prea mai conta.
Aşa cã, imediat ce ne-am trezit am plecat într-o micã recunoaştere cãtre Piazzale Roma, ca sã verificãm legãturile cu continentul, astfel am aflat cã primul autobuz al liniei 5 ACTV cãtre aeroportul Marco Polo pleca la ora 04:40. Aşa, ca fapt divers, în primele ore ale dimineţii, autobuzele plecã din orã în orã, devenind, pe mãsurã ce se înainteazã în zi, din ce în ce mai dese.
Spre Piazzale Roma am traversat Canal Grande în dreptul gãrii, peste Ponte della Costituzione, un pod nou, din oţel şi sticlă, destul de înalt. O sã vã întrebaţi, poate, de ce dau aşa de multe detalii. Rãspunsul e simplu. Dacã-l treceţi într-o zi însoritã, veţi observa, uitându-vã spre continent, munţii…Ce munţi? Asta sã-mi spuneţi voi.

venetia11

munti in Venetia

 

venetia21

Ponte della Costituzione

 

venetia31

spre Arsenale

Urmãtoarele obiective pe listã au fost cartierul Arsenale şi Muzeul Naval. Cartierul, unde se gãseşte şi Academia Navalã. Accesul se realizeazã cu vaporaşele ACTV sau pe jos.

Foarte mult mi-a plãcut drumul cu vaporul, dinspre Piazzale Roma, drum(rutã de navigaţie, de fapt) care trece prin Veneţia industrialã, aşa cum am numit-o eu. Ce pot sã afirm, fãrã nici cea mai micã urmã de îndoialã, este faptul cã mi-a plãcut foarte mult Muzeul Naval, un obiectiv nu foarte mediatizat. Exponatele sunt extrem de variate- tunuri din epocile modernã şi medievalã, mitraliere, ambarcaţiuni, machete, echipamente, hãrţi, instrumente de mãsurã. Existã şi o camerã dedicatã Marinei Suedeze, iar la ultimul etaj existã nişte exponate pe care nu am sã vi le dezvãlui. Însã meritã vãzute. Sunt tipul de exponate care, aparent, nu au nicio legãturã cu un astfel de muzeu, însã se încadreazã perfect.
Programul de vizitare este L-V 8:45-13:30, S până la 13, iar intrarea costã, nici mai mult şi nici mai puţin de 1.5 eur. Asta dacã nu aveţi Venice Rolling Card. Caz în care intrarea va costa la jumãtate…0,77 eur. Oricum ar fi, sunt nişte preţuri aproape derizorii. Recomand, însã, acest muzeu, care, din pãcate nu e foarte mediatizat.

venetia41

Venetia- serviciul postal

 

venetia51

exponat Muzeul Naval Venetia

 

venetia61

macheta Muzeul Naval Venetia

 

venetia71

Academai Navala Venetia

 

Dupã finalizarea zonei Arsenale, ne-am îmbarcat cãtre insula Lido, celebrã destinaţie de vacanţã în secolul trecut. În aceastã periodã nu prea erau turişti pe insulã. În sezon, însã, mai mult ca sigur cã e aglomerat, întrucât are plajã turisticã, insula fiind, cred eu, un fel de Riviera Francezã. Dupã o scurtã plimbare pe plajã şi o sesiune de adunat scoici,

venetia8

plaja de scoici Lido

 

multe scoici întregi şi cu forme care pe la noi nu se vãd, am luat masa la unul din restaurantele de acolo. Preţurile erau la fel ca prin Veneţia- cca 12 eur un meniu turist, un fel principal între 6 şi 12 eur(m-am uitat la cele acceptabile ca preţ; existã, însã şi feluri de mâncare la 20 eur), o pizza pe la 8-15 eur. Serviciul şi coperto, însã nu au fost incluse, cuantumul lor fiind în jur de 12% din valoarea notei.
Tocmai mi-am adus aminte…folosiţi cu încredere toaletele din muzeele pe care le vizitaţi şi din restaurante. În Veneţia existã sistem public de toalete şi poate fi folosit contra unei taxe de 1 eur.
Întoarcerea cu vaporul de la Lido oferã o privelişte deosebitã asupra Veneţiei- piaţa San Marco, palatul Dogilor şi douã turnuri pe care nu m-am chinuit să le identific. Am vizitat şi Turnul Clopotului. Intrarea era 8 eur de persoanã, tarif standard, iar cardul de reduceri nu a fost valabil. Oricum nu mi se pare ceva aşa ieşit din comun. Adicã dacã vreţi neapãrat sã urcaţi, urcaţi. Însã nu cred cã e ceva fãrã de care nu se poate trãi.
Ne-am luat în primire camera de la Locanda Herion. De data aceasta am avut noroc- camera şi baia erau imense. Şi totul foarte curat. Pretul a fost tot 70 eur/noapte/camerã, cu mic dejun inclus. Însã pentru cã plecam la 4 dimineaţa, au zis cã ni-l dau la pachet. Am discutat cu recepţionera şi am aflat cã toate camerele din locanda sunt la fel de mare, cu excepţia a douã dintre ele, care sunt un pic mai mici. Aşa cã, în acest moment aş recomanda Locanda Herion ca fiind un loc bun pentru cazare la Veneţia.
Un alt lucru ce trebuie vãzut în Veneţia este apusul de pe podul Rialto. Noi „am alergat” dupã apus, ca sã facem poze

venetia9

apusul de pe Ponte della Costituzione

 

şi am descoperit podul Rialto ca fiind cea mzi bunã locaţie.

venetia_apus1

apusul de pe Rialto

 

Seara am ieşit la un irish pub. Ca sâ vã faceţi şi o idee asupra preţurilor din baruri, consumaţia pentru 6 persoane a fost de cca 25 eur.
Cam asta a fost Veneţia, cel puţin pentru noi. A doua zi, foarte de dimineaţã, am luat micul dejun la pachet, iar la ora 04:40, primul autobuz numãrul 5 ACTV a plecat spre aeroport, iar la orele 10 eram în Bucureşti.
Ca un scurt rezumat, în acest moment pot face urmãtoarele recomandãri, care nu ţin, neapărat, de ce ar trebui să vizitaţi pe acolo, întrucât asta cred că ar fi mai bine să decidă fiecare, ţn funcţie de gusturi:
1. Atenţie cum alegeţi cazarea; cel mai bine ar fi sã mergeţi pe ce vã recomandã alţii, dacã a fost bine
2. Plimbaţi-vã cu vaporul şi pe jos, atât ziua câ şi noaptea.
3. Vedeţi apusul de pe podul Rialto şi munţii de pe Ponte della Costituzione
4. Vizitaţi Muzeul Naval, insula Burano şi nu uitaţi costumul de baie, pentru cã pe Lido puteţi face baie în Adriaticã şi puteţi aduna scoici.
5. Nu uitaţi de supermarket-urile Billa şi Coop.

Cam asta a fost excursia la Veneţia. Sper cã aceastã serie de 6 articole a fost de folos.
Urmãtoarele plecãri vor fi la Milano şi în munţii Rila, în Bulgaria, aşa cã vã aştept.

De asemenea, suplimentar fata de ce am scris eu in aceasta suita de articole, iti recomand un ghid de buzunar. Unul interesant este „Top 10. Venetia„, de la editura Litera si care poate fi achizitionat de la elefant.ro. vei putea afla care sunt palatele si vilele celebre, restaurante faimoase, diverse excursii si itinerarii, trasee ascunse prin Venetia, cele mai atractive piete si magazine, precum si sfaturi pentru vizitatori. Mai mult ca sigur ca vei gasi lucruri pe care eu nu le-am observat.

Citeşte episodul 5 din excursia la Veneţia.

E posibil sa te mai intereseze:

Anunțuri

Posted on 2009/04/16, in foto, texte and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 17 comentarii.

  1. Superbe pozele. Poate la anul ajung in Venetia, anul acesta mi-am propus sa ajung la Paris-orasul luminilor.

  2. Exceptional articol!!!! Multumiri din suflet pentru detalii si sinceritate in privinta vizitarii Palatului si celorlalte obiective si mai ales specificarea distantei de 20 minute….si pentru magazinele Billa si Coop si in general pentru tot inclusiv cazarea si transportul si mai ales pozele reale!!!!!
    Atat de explicit nici ca se putea!
    Acum stiu despre ce este vorba concret,nu am bani multi si daca o sa vizitez vreodata Venetia o sa tin cont de toate informatiile citite.
    Asa ar trebui sa se scrie nu cu inflorituri si exaltare.
    FELICITARI!

    • Multumesc pentru aprecieri!

      Nu sunt foaret multi cei care citesc ce am scris, insa daca cei cativa care au citit si au apreciat, m-au facut sa simt ca timpul pe care l-am acordat scrierii acestor articole nu a fost irosit.

      Multumesc din nou!

  3. Realmente senzationala relatarea din calatorie… Mai scutit de multa munca de documentare pentru ataca Laguna si imprejurimile…

    O sa preiau si eu relatarea ta pe blogul meu cu linkuri… e chiar extrem de folositoare… Te ajuta enorm sa te descurci la fata locului…

  4. Te-am citit pe nerăsuflate. În 8 august plecam către Veneția și vreau să-mi consum cât mai eficient timpul cu atât mai mult că vreau să ajung și în Lido de Jesolo pentru o zi de plajă și plimbare cu bicicleta pe faleză și dacă se poate aș da o fugă și până la Padova căci e la vreo 30 de km distanță de Mestre locul unde ne vom caza.
    Așadar îmi ești de mare ajutor momentan pentru că sunt în construcția traseului celor 3 zile și 3 nopți din minunata Italie pe care o voi vizita pentru prima dată.
    Mersi

  5. multumesc pt.articole, au fost exceptionale si folositoare, pt.ca in luna octombrie voi merge intr-o excursie la venetia.multumesc muuult

  6. Multumiri si/sau felicitari !
    Am parcurs cu interes si satisfactie intreg jurnalul dvs. de calatorie…
    In cazul meu, lectura celor 6 episoade a reprezentat o punte ( fie si a suspinelor, daca ar fi sa ma refer doar la „viteza” cu care se scurge timpul ) intre trecut ( am fost in Venetia acum 9 ani ) si viitorul imediat ( sejur la Venetia in saptamana 1 – 5 februarie a.c. ).
    Admirabilul dvs. efort de a impartasi o experienta, conferindu-i un inspirat iz documentar, din care a rezultat un actual, util si sensibil ghid practic ( si nu numai ), trebuie rasplatit – macar – de consideratia oricarui cititor…
    Ma alatur antecesorilor care au gasit ragazul a 5 minute, pentru a da expresie concreta unei necesare, minime, dar firesti obligatii sugerata de titlul acestui mesaj, adica :
    Felicitari si/sau multumiri !

    Cu respect,
    V.S.,
    Oradea

  7. Mii de multumiri. Am citit, ca si altii, pe nerasuflate impresiile tale. Ne vor fi de un real folos. Anul acesta am primit cadou pt zilele noastre de nastere- a mea si a sotului- o excursie la Venetia, adica ne-am facut-o unul altuia cadou! Imi doream de mult sa vizitez acest oras. Faptul ca acest lucru se va intampla EXACT de zilele nostre de nastere, este ceva deosebit. Ma bucur ca ne-ai luminat in ceea ce priveste TOTUL legat de Venetia. Acum pot pleca mult mai linistita, cand stiu de unde pot sa iau autobuze, vaporase, unde si ce pot manca, si mai ales cat costa fiecare. Ai facut o treaba mai buna decat o mie de ghiduri, pe care oricum nu aveam timp sa le citesc. EXCEPTIONAL!!! FELICITARI!!! Dumnezeu sa te aiba in paza Sa si sa te duca si in alte locuri despre care sa ne poti scrie!!! MAGNA CUM LAUDAE!

  8. multumesc pt aprecieri

  9. Mi-a placut foarte mult acest „jurnal de calatorie” . L-am gasit foarte util.
    Am o intrebare…la Lido di Jesolo se poate ajunge cu vapoarasele din venetia? Si daca da, cat ar costa biletul(cat a costat atunci)?

    Multumesc anticipat pentru raspuns!

    • Buna,

      Multumesc pentru apreciere! Pana acum nu am auzit de Lido di Jesolo. Din ce vad pe google maps, ar fi pe continent, deci as spune ca nu prea ar avea sens o ruta cu vaporasul pana acolo. Evident, e posibil sa ma insel.

      Tu planuiesti sa stai acolo? Eventual suna la hotel, pensiune etc. si afla cum se poate ajunge acolo.

      Eventual, ne poti da detalii. Un articol mai amplu asupra locatiei ar fi binevenit. 🙂

  10. Nu, o sa stam in Montebelluna ,dar avem in plan sa vedem Venetia si sa mergem si la Lido de Jesolo(de aceea intrebam).

  1. Pingback: excursie la Venetia 5 « …doar nişte păreri, texte, pretexte, proteste…

  2. Pingback: excursie la Venetia « …doar nişte păreri, texte, pretexte, proteste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s