excursie la Venetia 5

de Horia

  1. excursie la Venetia 1
  2. excursie la Venetia 2
  3. excursie la Venetia 3
  4. excursie la Venetia 4
  5. excursie la Venetia 5
  6. excursie la Venetia 6

Astăzi este rândul episodului cinci din excursia la Veneţia. Dacă vrei să citeşti şi celelalte articole, vizitează “cuprinsul excursiei la Veneţia” şi acolo ai să găseşti tot ceea ce am scris legat de cele 3 zile, transformate apoi în 4 zile, la Veneţia.

În primul şi-n primul rând, aş vrea să-mi cer scuze celor care citesc „serialul excursiei la Veneţia” pentru frecvenţa scăzută cu care scriu articolele. Promit ca săptămâna asta să mă mobilizez şi să trag linie.

Ziua a doua a fost aproape la fel de plină ca prima zi. Ba chiar un pic mai plină, întrucât ne-am plimbat destul de mult, iar vremea a fost foarte bună. Dacă în ziua anterioară a fost un pic frig şi nor, în această zi soarele ne-a răsfăţat un pic. Pe scurt, ne-am plimbat cu vaporul şi am fost pe insule- Murano, Burano, Treponti şi Torcello.


După micul dejun prezentat în articolul anterior, am pornit spre vapor, de data asta drept cunoscători şi am mers la staţia Fondamente Nuove ca să luăm vaporul până la Murano. Drumul durează cca 30 de minute- vaporaşele au şi punte deschisă, dar şi o incăpere în care se poate sta. De fapt, au două punţi  deschise, una în faţă şi alta în spate, unde vântul nu se simte aşa de tare. Oricum, e bine să aveţi la voi o geacă, un pulover ca să nu îngheţaţi. În sezon, bănuiesc că e destul de aglomerat şi nu toată lumea prinde locuri unde vrea, aşa că luaţi în calcul şi posibilitatea de a sta în bătaia vântului, caz în care trebuie să vă protejaţi…O informaţie utilă ar fi că spre insule vaporaşele sunt cam din oră în oră.

murano_1Ajunşi pe Murano, am pornit spre Muzeul Sticlei. Pe la ora 9:30-10 când am ajuns noi pe acolo, majoritatea magazinelor erau închise- pentru cei care nu ştiu, Murano e vestită pentru sticla ce se fabrică acolo.

Intrarea la muzeu a fost inclusă în Museum Pass pe care l-am achiziţionat în ziua anterioară. În mod normal, intrarea ar fi costat 5.5 eur. Oricum, băieţii tot au găsit o modalitate de a ne lua banii- ne obligaau să ne lăsăm rucsacii/genţile la garderobă, iar „serivicul” era 0.5 eur. Eh, asta e…Dacă stăm să ne gândim, însă, ne aflam într-un muzeu al sticlei, cu obiecte potenţial fragile, deci am putea spune că erau îndreptăţiţi. Muzeul nu a fost spectaculos, însă merită văzut. Cel mai tare mi-a plăcut zona în care descriau cum se fabrica sticla şi cum a evoluat procedeul de-a lungul timpului.

Iată câteva imagini din Murano…

murano_2

murano_3

murano_4

murano_6

Odată finalizat muzeul…a început distracţia. Ah, să nu uit. Pe insulMurano mai există încă vreo 5 obiective- Palazzo da Mula, Palazzo Trevisan, biserica SS. Maria e Donato, biserica Santa Maria degli Angeli. Noi nu le-am vizitat. Dacă voi le vizitaţi, aştept informaţii. Şi acum ce înţeleg prin distracţie? Fetele au scăpat la cumpărături prin magazine…aşa că dacă vă duceţi pe Murano şi nu vreţi probleme, alocaţi minim 100 de euro :D. Sigur se va găsi ceva interesant. murano_5 De fapt, se vor găsi mai multe interesante. :)). Ca fapt divers, nu tot ce se comercializează acolo este fabricat pe insulă. O mare parte sunt chinezeşti, aşa că atenţie. Toţi producătorii de pe insula Murano sunt grupaţi într-o asociaţie. Fiecare obiect pe care ei îl produc are certificat de autenticitate, certificat pe care vânzătorul vi-l dă în momentul achiziţiei. murano_inelChiar şi un medalion de pus la gât trebuie să aibă un astfel de certificat. Asta am aflat de la un băiat de la care am luat inelul din imagine.

Am mai discutat cu el despre criză- ne-a spus că ei sunt foarte afectaţi, pentru că principalul cumpărător sunt Statele Unite. El era şi meşter. Acum, însă, neavând cerere, stătea în magazin. În mod normal, ne-a zis, în perioada asta a anului, toţi bărbaţii de pe insulă ar fi fost în ateliere. Acum, însă, stăteau…Am mai aflat, tot de la el, cum sunt făcute obiectele mici din sticlă- inele, cercei, medalioane- pur şi simplu sunt tăiate din bucăţi mai mari de sticlă- ca exemplu ne-a dat un platou- apoi sunt încălzite pentru a le rontunji marginile.

Am plecat, apoi, cu greu :D, mai departe…adică la masă, pe malul canalului principal din Murano. Şi aici existau meniuri turist. Noi am mâncat un meniu două persoane, la 12 eur, cu o porţie de paste şi două bucăţi de cotlet de porc, destul de străvezii şi nişte salată. Oricum, au fost destul de bune.

burano_3Întrucât ne-am întins cam mult şi riscam să pierdem vaporul, ceea ce ar fi insemnat o oră pierdută (sau nu, pt fete 😀 ), am grăbit un pic pasul şi am luat vaporul spre Burano. Insula asta e tare vestită pentru broderiile făcute acolo- acum, dacă pe acolo se comercializează şi broderii făcute în China…nu am de unde să ştiu că nu am întrebat.

Şi mai e vestită pentru casele în culori foarte fistichii şi vii. burano_1

burano_2

Ce să zic, era o insulă frumoasă, mi-ar fi plăcut să locuiesc acolo, ca şi în Murano, de altfel. Pe Burano există trei obiective- biserica S. Ecaterina, San Martino şi un muzeu- Museo del Merletto- bănuiesc că e muzeul Mileurilor. Bleah! Oricum era inchis pentru renovare.

Se poate mânca şi pe Burano. E o cârciumă chiar lângă staţia de vapor, iar preţurile mi s-au părut mai mici ca în Murano- o porţie de cartofi cu ceva- nu mai ştiu ce- era vreo 7 euro.

Am ataşat şi alte poze din Burano în care se vede foarte bine cât de fistichii sunt casele, din punct de vedere a coloritului.

burano_4

burano_5

burano_6

burano_7

burano_8

Am întins-o,apoi spre Torcello şi Treponti, însă pe aici nu-i nimic de văzut sau, cel puţin, nu am găsit noi. Uitându-mă acum pe hartă, văd că pe Trocello există Museo del Estuario. Din nou, dacă ajunge cineva pe acolo, să-mi lase şi mie vorbă, să ştiu ce am pierdut.

venetia_1Întorşi în Veneţia, ne-am dus la Billa ca să ne luăm una-alta de mâncare, şi anume salată de caracatiţă- 250g la 1.5 eur, 2 feluri diferite de mâncare- o musaca de vinete, cel puţin aşă îmi semăna mie, şi nişte lasagna, în jur de 300g fiecare, iar preţul a fost undeva pe la 3 eur, fiecare, 4 pâinici- 1.2 eur, nişte caşcaval şi ceva mezel cu vreo 4 eur. Şi o sticlă de vin de 5 eur. Cu totul, a fost 18.5 eur şi am mâncat de nu mai puteam. A, şi 30 de furculiţe din plastic :D.

Alte preţuri la supermarket-ul Billa din Veneţia- mandarine 0.99 eur/kg, banane 2 eur/kg, apă la 2 litri- 0.28 eur- mai ieftină ca la noi.

venetia_2

De asemenea, suplimentar fata de ce am scris eu in aceasta suita de articole, iti recomand un ghid de buzunar. Unul interesant este „Top 10. Venetia„, de la editura Litera si care poate fi achizitionat de la elefant.ro. vei putea afla care sunt palatele si vilele celebre, restaurante faimoase, diverse excursii si itinerarii, trasee ascunse prin Venetia, cele mai atractive piete si magazine, precum si sfaturi pentru vizitatori. Mai mult ca sigur ca vei gasi lucruri pe care eu nu le-am observat.

Citeşte episodul 4 din excursia la Veneţia.

Citeşte episodul 6 din excursia la Veneţia.

 

 

 

E posibil sa te mai intereseze:

Anunțuri

Posted on 2009/03/31, in foto, texte and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 9 comentarii.

  1. Victoria Irimia

    Mii de multumiri pentru tot ceea ce scrieti. Am cumparat 2 ghiduri, de-aici din Bucuresti, dar nici unul nu este atat de complet ca acesta.
    In luna mai veti fi in Venetia, pentru ca vom lua cu noi aceste randuri 🙂
    Asteptam continuarea, dar nu va grabim.
    Toate cele bune.

  2. mulţumesc pentru aprecieri!

    eu sunt sigur că şi acele ghiduri sunt bune; eu am extras din ce am văzut eu pe acolo infromaţia pe care am considerat-o eu utilă şi pe care o găseşti foarte greu; ceea ce scriu în acest miniserial este, mai degrabă, un ghid util decât unul turistic şi, ceea ce scriu aici, este de fapt un cumul de răspunsuri la întrebările pe care le-am avut înainte de plecare

    • buna,
      intr-adevar, foarte utile informatiile tale, ma vor ajuta destul de mult, cred eu, insa am nevoie de un „must do” in venetia, deoarece stau doar vreo 12 ore(7.55 am marco polo- 19.30 pm marco polo). voi fi acolo in 26 august…cat mai e pana atunci!!!!!!!
      deci, ideal ar fi sa iau autobusul pana in piazella roma si de acolo la picior, dar nu vreau sa ratez si o plimbare cu gondola, piata san marco, palatul dogilor, puntea suspinelor…si mai ce?
      multumesc pentru raspuns si astept continuarea.

      • am si „must do”, in ultimul articol

        e pe teava :D, insa nu am apucat sa-l finalizez- mai am de pus pozele si de „bricolat”

  3. Salut! Spune-mi te rog cat au costat biletele pt calatoriile cu vaporul spre Burano si Murano? Au fost incluse in passul de transport sau le-ai platit separat? Mersi frumos!

    • Salut! Din pacate nu mai tin minte cat au costat biletele insa imi aduc aminte ca nu au fost incluse in pass. E posibil insa sa ma insel.

  1. Pingback: excursie la Venetia « …doar nişte păreri, texte, pretexte, proteste…

  2. Pingback: excursie la Venetia 4 « …doar nişte păreri, texte, pretexte, proteste…

  3. Pingback: excursie la Venetia 6 « …doar nişte păreri, texte, pretexte, proteste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s