Petrom continua proiectul cu pista pentru biciclete

de Horia

Mai ţineţi minte crosul Petrom din 2008? De fapt, întrebarea corectă este dacă mai ţineţi minte deviza crosului Petrom din 2008? Dacă nu, am să vă aduc eu aminte- „câte un metru de pistă pentru biciclete, pentru fiecare participant”- mă rog, cam aşa suna. Dacă cineva de la Petrom citeşte şi am greşit cu mult, vă rog să mă corectaţi.

În fine…Petrom s-a ţinut de cuvânt şi a făcut o pistă, pista Petrom, cum îmi place mie să-i zic. Oarecare. Rezultatul a fost sub aşteptări, însă. Aşa că Petrom şi-a asumat răspunderea, şi-a cerut scuze şi în această primăvară s-a apucat de treabă, dorin să construiască o nouă pistă Petrom pentru biciclete.

De curând, am primit o actualizare a stării demersurilor, precum şi o poză ce ceea ce urmează a se face. De fapt, pe unde se va realiza această pistă.

Iată şi informaţiile pe care le-am primit de Petrom, privind stadiul proiectului:

pista_petrom

Foarte important este ca avem ok-ul Primariei Sectorului 1. Alergam acum dupa cei de la Brigada de Politie Rutiera (pentru obtinerea sensului unic pe Monetariei) si dupa cei de la Administratia Drumurilor (pentru mutarea refugiului RATB mai catre strada pe trotuarul de pe Mihalache).

Cam aşa se prezintă situaţia în acest moment. Cum aflu informaţii noi, am să vă anunţ.

Bicicleală plăcută!



Anunțuri

Posted on 2009/03/23, in proteste, sport, trafic and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s