Petrom si noua pista pentru biciclete

Ei bine, nu am alergat degeaba la crosul Petrom si nu degeaba am facut poze cu pista pentru biciclete facuta de Petrom. Dupa ce si-a pus cenusa in cap, Petrom s-a apucat din nou de treaba, urmand sa realizeze o pista pentru biciclete conform normelor in domeniu. Doar asa a promis, nu?

De unde stiu asta? Pentru ca am fost contactat de Petrom pentru a vedea si a-mi da cu parerea despre proiect. 

Proiectul e inca intr-o faza incipienta. Lucrurile, insa, se misca in directia cea buna, zic eu.

De data aceasta e vorba de mai multe modificari care se vor aduce, speram, unor strazi din Bucuresti si se vor adopta niste solutii care nu au mai fost aplicate pana acum in urbea noastra. Asta in caz ca se merge pe prima idee de proiect, care este si cea mai avansata.

Mai exista in acest moment inca vreo doua propuneri, insa ele sunt in faza incipienta. Se vor dezvolta si ele, iar la final se va alege una din ele.

Petrom face ceva si stie ca prima oara au cam dat-o-n bara si acum nu cred ca vor sa mai faca greseala asta. Ieri de dimineata am avut o intalnire cu ei in care am aflat cum stau lucrurile si cam ce probleme au ei. Una din ele, si cea mai importanta, e ca autoritatile nu se implica prea tare. Si cum spunea unul din participantii de la aceasta intalnire, „e nevoie de presiune sociala ca sa se schimbe ceva. Daca autoritatile vad ca si marile corporatii se implica, atunci e posibil ca lucrurile sa inceapa sa se schimbe un pic mai repede”.

 

Tu ai vreo idee de locatie pentru pista pentru biciclete? Daca da, fa-te auzit! Ai idei care crezi ca ar imbunatati „convietuirea” intre biciclisti, pietoni, autovehicule? Daca da, fa-te auzit!

 

PS: BateSaua incearca sa se faca auziti; de curand, au initiat o petitie online pentru continuarea unor piste pentru biciclete; vezi despre ce e vorba; daca demersul lor ti se pare bun, semneaza.

Anunțuri

Posted on 2009/02/18, in proteste, trafic and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. In momentul in care ai adus vorba de autoritati si de modificarea drumului public atunci tind sa cred ca nu prea sunt sanse de reusita. Eu credeam ca este mai mult o idee pentru parcuri .

    Fara autoritati este clar ca nu faci nimic, insa si in afara autoritatilor trebuie sa mizezi si pe bunul simt al cetatenilor ( si nu cred ca te poti baza pe asta in acest moment ). Infrastructura din Bucuresti oricum mi se pare destul de greu de modificat in conditiile actuale + nu stiu cati sunt dispusi sa mearga cu bicicletele : sunt putine locuri unde le poti lasa fara sa ti se fure , sunt extrem de multi pentru care o bicicleta este un semn de degradare(!??!), etc.

    La Palatul Victoria se opreste badea Gheorghe cu bicicleta si o reazema de gard si incepe sa caste ochii in jur.
    Gardianul:
    – Bade, ia bicicleta de-aici ca vin ministrii.
    – No, ca nu-i bai, i-am pus lacat!

    • eu cred ca tb facut ceva; nu putem sta degeaba asteptand sa faca altii pentru noi;

      in cazul unei piste pt bicle…ok, ea se face; trebuie ca politia, apoi, sa-i sanctioneze pe cei care o ocupa in mod abuziv, de exemplu; de asemenea autoritatile locale nu ar mai trenui sa dea autorizatii aiurea, cum ar fi pentru cladiri care se construiesc cu ‘jdemii de etaje dar nu au locuri de parcare nici macar pt 10% din angajati si exemplele pot continua

      asta nu inseamna ca unele proiecte, cum ar fi aceste cu pista pentru biciclete ar trebui oprit; dimpotriva, tb mers mai departe si cei care trebuie sa se ocupe de trafic sa-si faca treaba…

  2. Sunt de acord ca trebuie mers mai departe , insa ca sa faci la noi pista de bicicleta trebuie sa iei din trotuar ( daca ai lua din carosabil ai compromite o banda de circulatie ) . Si avand in vedere ca si asa foarta mare parte din trotuar este ocupata de masini…

    D-aia cred ca s-ar putea sa trebuiasca inceput din alta parte.

  1. Pingback: bilete concert Madonna Sticky & Sweet Tour Bucuresti 2009 « …doar nişte păreri, texte, pretexte, proteste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s