restaurant don taco

Restaurantul Don Taco este plasat în Bucureşti, la intersecţia bulevardului Ion Mihalache cu străzile Banu Manta şi Dr. Felix, foarte aproape de piaţa Victoriei şi de linia tramvaiului 41.

Aseară, din dorinţa de încerca ceva nou, am rezervat o masă la Don Taco. Rezervarea am efectuat-o telefonic, la numărul de

restaurant don taco

restaurant don taco

telefon specificat pe site, în formularul de contact. Cel cu are am vorbit a fost foarte amabil şi m-a întrebat dacă rezervarea o vreau la nefumători sau fumători. La întrebarea mea dacă rezervare se plăteşte cumva, foarte contrariat, omul a răspuns că nu- am întrebat asta pentru că în alte părţi, de exemplu Piranha, mi se pare că se plăteşte.

În cursul serii ne-am prezentat la restaurant, la ora stabilită. Nu era prea multă lume. Personalul foarte amabil, incă de la intrare.

Ne-au aşezat la masă, au adus meniul. De pe prima pagină te anunţă că se poate plăti şi cu cardul- Visa, Mastercard etc. Un alt aspect care mi-a plăcut a fost meniul de tip business, trecut chiar pe a doua pagină. E, de fapt, ceea ce se serveşte la prânz. Şi erau trecute felul întâi, vreo 6-7 sortimente şi felul doi, tot vreo pe atâtea, ele putând fi alese în orice combinaţie. Sub acestea scria că pâinea, garnitura şi salat sunt din partea casei. Prânzul se serveşte până la ora 16. Iar partea interesantă abia cum vine- preţul unui astfel de meniu era 20 de lei, adică vreo 5€, ceea ce mi se pare acceptabil, ţinând cont de faptul că în Bucureşti nu prea găsesti locuri în care să mănânci cu această sumă. Acum nu ştiu, însă, cât de mari sunt porţiile.

Bun, revenind la ale noastre…ne-am uitat prin meniul înţesat de mâncare, atât românească, cât şi mexicană şi ne-am decis la nachos cu sos picant ca aperitiv(antreu), felul principal- o fajitas şi un Don Taco(descrierile din meniu erau asemănătoare, cu excepţia faptului că la Don Taco scria că au macerat în tequila şi bere carnea, iar la fajitas, legumele erau cele macerate în tequila şi bere şi ca la fajitas, carnea de pui şi vită e tăiată fâşii, faţă de cubuleţe la Don Taco). Deserturile au fost un profiterol şi ceva care nu mai ştiu cum se chema, dar avea ananas, coacăze, portocale şi un sos foarte bun de smântână, stafide şi nucă de cocos. Toate porţiile au fost foarte mari, având reale dificultăţi în a finaliza, inclusiv desertul. De băut am avut o carafă din vinul casei- roşu, demisec care a fost bun.

Timpul de aşteptare a fost mic, poate pentru că restaurantul nu era plin. Prezentarea felurilor principale a fost destul de interesantă, în sensul că atunci când le-au adus aveau fiecare câte un capac mare deasupra, iar cele două capace au fost ridicate simultan. Nu e ceva ieşit din comun, dar nu mi s-a mai întâmplat acest lucru la un restaurant, cel puţin nu în Bucureşti. Personalul a fost foarte serviabil, iar la sfărşitul mesei, chiar am remarcat că nu am avut ce să le reproşez, lucru rar😀. Preţul a fost acceptabil, fix 99 de lei, pentru o cină în doi, cu cele enumerate mai sus.

Un lucru care mi-a mai plăcut- de la o masă vecină, o doamnă a cerut un iaurt şi o apă. Au adus apa, dar iaurt i-au zis că nu au, însă mi-a plăcut foarte mult cum a vorbit ospătarul.

Înainte de a ne face nota, ospătarul ne-a întrebat cum dorim să achităm- cu bani lichizi sau cu cardul.

Locul este foarte frumos amenajat, nu este fum deloc în zona de nefumători, personal amabil, preţuri acceptabile, zona e destul de uşor accesibilă, chiar şi cu transportul in comun. Volumul muzicii era dat aşa încât să ne putem înţelege.

Cel mai tare, mi-a plăcut, însă, că nu e un local de fiţe, în sensul că toţi cei pe care i-am văzut acolo, şi aici mă refer la clienţi, erau oameni normali, ieşiţi sâmbăta seară in oraş, îmbrăcaţi în blugi, cu polare sau bluze…nicidecum, în chestii elegante, ci normale, de zi cu zi. Iar ospătarii nu tratau deloc „de sus”. Asta nu înseamnă că localul nu se pretează la ieşiri de afaceri sau mai deosebite.

În sfârşit, e posibil să fi înţeles că banii tuturor clienţilor sunt importanţi, pentru că e posibil ca acel client să genereze venituri şi cu altă ocazie, crescând probabilitatea ca el să revină, în caz că a fost mulţumit.

Posted on 2009/01/11, in păreri and tagged , , . Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. Un restaurant de rahat, acolo sunt adunati o ceata de tigani care se dau mexicani…. mancarea a fost de tot rasul si foarte scumpa, NU VA RECOMAND sa vizitati acea bodega, probabil cei care scriu de bine pe aici ori sunt patroni de acolo ori angajatii lor… O MIZERIE DE RESTAURANT.

  2. Restaurantul e super ok , mancarea proaspata, preparata pe loc (chiar la vedere). „Mexicanii” asa cum le zice cineva intr-un comentariu rautacios sunt foarte amabili si serviabili( spun asta din experienta).
    Se pot afla foarte multe detalii despre restaurant de la ei de pe site sau alte site-uri; de exemplu’ tur virtual.
    E un restaurant care isi respecta specificul, uitati-va inclusiv la meniul de bauturi (bere mexicana de exemplu).

  3. Buna ziua,
    Eu nu sfatuiesc pe nimeni sa mearga la Don Taco, daca nu are nervii foarte tari si o rabdare nelimitata.
    Am fost aici in august, dupa ce am cumparat doua vouchere. Imi place ideea de a merge cu voucher la un local; asa descoperi localuri noi si nu plangi dupa bani daca nu ti-a placut servirea sau mancarea. Asadar…2 vouchere cu quesadilla de pui si desert: parfait de alune si sos de ciocolata. Suna interesant…Mi-am luat sotul de o aripa si am poposit pe terasa (mai erau doua mese ocupate). A aparut dupa vreo 10 min. un ospatar care, dupa ce am spus ca avem vouchere, ne-a anuntat ca va veni un alt coleg sa ne ia comanda. Dupa alte 10 minute a aparut colegul anuntat si ne-a lasat si meniurile. Am comandat bauturi si sotul a mai comandat o supa crema de sparanghel. Dupa 40 min!!! (fara nicio exagerare) au aparut bauturile si supa (mica, vreo jumatate de polonic, intr-un castronel minuscul, si rece, pe deasupra-pe sot l-a pufnit rasul la vederea castronelului). Quesadilla a aparut si ea la inca 30 minute dupa supa, iar ospatarul a uitat intre timp ca ii mai cerusem ceva de baut (s-a scuzat, ce e drept). La final, dupa alta asteptare prelungita a venit si desertul (buna, intr-adevar, inghetata🙂 ). Trebuie sa mentionez ca nota de plata a venit aproape instantaneu…
    Deci:m-a dezamagit rau servirea iar mancarea nu m-a dat pe spate.
    Fiecare cu alegerile lui; eu nu mai pun piciorul pe acolo.

  4. Mancare proasta, serviciu si mai prost, preturi mari… niste tigani baietii astia de la don taco.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s