un şoricel sexy

Treaba stă în felul următor: era nevoie mare de un „şoarec” pentru laptoapă. Aşa că ne-am dus la Media Galaxy şi am achiziţionat un şoricel LG 3D-310. 135922Toate bune şi frumoase. Partea neplăcută a fost că după trei săptămâni domnu’ şoarec a depsu armele şi nu a mai vrut să alerge printre pixelii ecranului. Asta se întâmpla prin august.

Partea şi mai neplăcută a problemei a fost că nu am găsit bonul de la magazin ca să-l putem schimba. Până acum vreo două zile, când, evident întâmplător, am găsit bonul. Aşa că am luat defunctul mouse(sau „maus” cum am văzut prin unele locuri) şi ne-am dus voiniceşte la Media Galaxy să-l schimbăm.

Băieţii de la departamentul respectiv au testat şi ei mouse-ul şi au constatat că nu merge. Aşa că ne-au zis să alegem alt mouse, pentru că acel model nu-l mai au. Hmmm…am zis bine, hai să vedem ce luăm. Cel mai ieftin mouse era 90 de lei şi le-am spus (clar şi răspicat) că nu dăm 60 de lei în plus doar pentru că ei nu mai au produsul respectiv. Aşa că ne-au zis să luăm altceva, de 30 de lei, cât costase şoarecu’. Moment în care noi am zis stop, vrem banii înapoi. Au dat băieţii vreo 2-3 telefoane, au explicat situaţia cui trebuiau să explice şi apoi au început formalităţile ca să ne de banii…formalităţi care au durat cca 30 de minute. Cam mult, nu vi se pare?

În fine…am recuperat banii şi ne-am dus în Carrefour să vedem şi acolo oferta de mouse-uri. Tot uitându-ne printre rafturi, am văzut pierduţi pe undeva nişte şoricei mici şi negri(tocmai mi s-a şoptit de peste umăr că doar doi). Nu însă şi păroşi. Modelul era Microsoft Compact Optical Mouse 500. Preţul afişat era de 50 de lei, aşa că am zis că mai adăugăm 20 de lei şi-l luăm. La casă, surpriză! Preţul era de 55 de lei. Am trecut peste „găluşcă” şi nu am făcut scandal nici la casa centrală. Data viitoare nu mai scapă.

mk_productdetails_com3kblackAjunşi acasă, l-am pus la computer şi am fost plăcut impresionaţi.

Şoricelul e foarte agil, chiar şi pe o suprafaţa din pal melaminat alb. Plasticul pare de bună calitate, butoanele se apasă foarte uşor, iar rotiţa se mişcă foarte bine. Mouse-ul e foarte uşor şi precis.

Ca puncte slabe aş enumera dimensiunile foarte mici(pentru o mână mare e cam neplăcut) şi firul cam scurt. De asemenea, ar fi fost o treabă mişto să aibă şi scroll orizontal.

De asemenea, la noi, preţul e cam mare- un preţ maximal pe care l-am găsit prin alte părţi era de 15 dolari…în fine. Garanţia dată de importator e de 2 ani, faţă de cea dată de producător, de 3 ani.

Testul l-am efectuat pe Ubuntu 8.04- doar l-am conectat pe portul USB şi a şi zbughit-o.

Iar de când l-am conexat, numai pe el îl folosesc, deşi e conexat şi cel de-al doilea mouse.

Ca să trag linie, este un mouse perfect pentru laptop(asta în caz că nu vreţi wireless) şi chiar şi pentru desktop, preţ acceptabil, poate un pic prea mic pentru o mână mare. Unde mai pui că arată şi foarte profesional. Sunt  încântat de el, iar pe o scară de la 1 la 10 i-aş da 8.5.

Anunțuri

Posted on 2009/01/02, in păreri, texte and tagged , , , . Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. am si eu un soricel LG 3D-310 si a mers super pana i s-a intrerupt cablul. poate sa-mi spuna cineva cum trebuie lipite firele inapoi pe cablaj. ordinea culorilor

  1. Pingback: un şoricel de fiţe « …doar nişte păreri, texte, pretexte, proteste…

  2. Pingback: un şoricel de fiţe « …doar nişte păreri, texte, pretexte, proteste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s