Lipitor de afişe

Scriam într-un post anterior despre mizeria care rămâne prin oraş după campania electorală. Aş putea adăuga la lista locurilor preferate de lipitorii de afişe încă vreo două câteva locaţii, cum ar fi:

  • cabinele telefonice
  • scările blocurilor
  • cutiile poştale.

Oare cu ce am greşit eu ca să le suport lor „spam-ul”?. Dacă asta înţeleg ei prin campanie electorală…Sunt curios cum se întămplă prin alte ţări, în perioade similare.

Plimbându-mă în fapt de seară, am văzut o gaşcă de lipitori de afişe, pe ambele trotuare ale bulevardului, lipind afişe- unul scotea afişul de sub haină, celălat, cu rola de scotch lipea afişul. Astfel, tapetau toţi stâlpii de pe stradă. Evident, nici urmă de poliţie. La un moment dat, se aude o sirenă, iar unul din gaşcă ţipă „Gata!”, moment în care toţi se liniştesc şi merg de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Alarmă falsă, însă, aşa ca băieţii îşi continuă nestingheriţi treaba. Nu am avut curiozitatea să văd ce candidat „sprijineau de stâlp”,  însă promit să mă uit.

Într-o altă seară, un singur lipitor însă. Stătea şi parlamenta cu un poliţist comunitar care îl ruga să termine cu lipitul, prinzându-l în flagrant. Aiurea…omul îşi continua treaba liniştit. Până la urmă, convins de poliţist, a plecat şi a zis că nu mai face. A traversat strada, a aşteptat ca maşina Poliţiei Comunitare să dispară, apoi a reînceput. Ah… şi cel care lipea era chiar candidatul de pe afiş.

Posted on 2008/11/27, in proteste, texte and tagged , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s