excursie la Roma – obiective turistice

  1. excursie la Roma – transport, cazare si masa
  2. excursie la Roma – obiective turistice
  3. excursie la Roma – Neapole si Pompei

Ai ajuns la Roma. Te-ai cazat. Acum, intrebarea e “dar ce poti face?”. Ce poti vizita? Cat timp iti trebuie?

Noi am stat 4 zile. Am avut noroc si am gasit avion care pleca duminica dimineata devreme din Bucuresti, pe la ora 7. Cum zborul dureaza destul de putin, cca 1h si 30′, am ajuns acolo foarte devreme. Zborul de intoarcere a fost seara, pe la orele 22. Astfel incat am beneficiat de 4 zile intregi la Roma.

Programul nostru include cele mai importante obiective turistice. De retinut e faptul ca unele dintre ele pot fi foarte aglomerate, in plin sezon turistic.

Acum sa explic un pic. Cum spuneam si in articolul precedent, excursie la Roma – transport, cazare si masa, hotelul am incercat sa-l alegem astfel incat sa fim cat mai aproape de obiectivele turistice. Initial, am facut o lista cu ce putem vizita si am impartit pe zile. Apoi, am pus pe Google Maps, ca sa vedem mai bine locatiile si distantele. Apoi, pe baza informatiilor de pe site-urile de rezervari, am cautat hotelurile in diverse zone ale Romei. Destul de simplu, nu?

Cum Termini aparea peste tot ca o statie destul de mare, am decis sa o plasam si pe ea pe harta – punctul albastru cu negru. Am plasat si hotelul – casuta verde. Apoi, obiectivele, pentru fiecare zi, cu culori diferite.

Ziua 1, albastru – Colosseum, Piazza Venezia, Pantheon, Forul Roman, Piazza Navona, Columna lui Traian.

Ziua 2, rosu – Vatican cu muzeele sale, Capela Sixtina, Basilica Sf. Petru, Castelul Sant’Angelo, Piazza din Spagna, Fontana di Trevi.

Ziua 3, galben – Terme di Caracalla, Monumentul Vittorio Emanuelle II, Fontana del Tritone, Piazza del Popolo, Piazza della Republica, Quattro Fontane.

Distanta maxima pe care am fi avut-o de parcurs ar fi fost de 5km, intre hotel si Vatican, cel mai indepartat obiectiv. Era, insa, acceptabil. In ziua in care am fost la Vatican, totusi, am luat metroul, ca sa ajungem mai repede. Cum am spus si in alt articol, pretul e 1 eur pe calatorie, iar biletul e valabil 75 min.

Harta am primit de la hotel si a fost o harta foarte buna.

Cel mai aglomerat obiectiv a fost Vaticanul. Sfatul pe care l-am primit de la hotel, pe baza spuselor altor turisti, a fost sa nu ne ducem foarte devreme, ci pe la ora 10, sa vizitam intai Basilica, apoi Muzeele si Capela. Asta deoarece se formeaza cozi foarte mari. Noi, evident, nu am ascultat sfatul, asa ca am stat la coada vreo 1h si 30′, la intrarea in Muzee. Ah, si cat stai la coada, pregateste-te sa fii asaltat de “agatatori” de turisti care iti ofera posibilitatea de a nu mai sta la coada si sa mergi cu un grup cu ghid in Muzee si in Capela Sixtina. Un astfel de loc costa 40 eur/pers. Agatatorii acestia vorbesc o gramada de limbi, ba unii stiu si cateva cuvinte in romana. Si te vor mai asalta cersetori, cantareti…Nu comentez asupra nationalitatii lor :D.

De ce scriu asa de mult despre Vatican? Cred ca e cel mai important obiectiv turistic din Roma. Retine, am spus, “turistic”. Dar voi dezvolta cu alta ocazie, intrucat, cel putin mie, mi-a ridicat o serie de intrebari.

Ai grija ca in ziua in care iti propui sa vizitezi un obiectiv, sa nu fie cumva inchis.

Am facut si o lista cu preturile si orarele de vizitare ale obiectivelor turistice din Roma.

Suplimentar, la Vatican, mai poti vizita si Mormintele papilor – intrarea libera sau te poti urca pe cupola Basilicii Sf. Petru, pentru “doar” 7 eur.

O alta zona care cred ca merita vizitata, din ce am citit, e zona Campo dei Fiori. Noi nu am apucat sa o vizitam.

Ca idee, obiectivele de mai sus se pot face in 3 zile. Insa, daca vrei sa lei iei “catinel”, fara sa te agiti prea tare si fara “sa-ti intre picioarele-n fund”, ar fi vreo 4-5 zile.

Este un oras destul de frumos, parca nu la fel de agitat ca Parisul si nici la fel de linistit ca Torino. Si e destul de zgomotos. Cred, insa, ca merita vazut. Noaptea, mai ales, toate sculpturile, fantanile, monumentele sunt iluminate, iar ceea ce vezi devine mult mai frumos. Asa ca sa ai in vedere si o plimbare de noapte pe strazile Romei. Eventual, cu un trepied micut, din plastic, ca sa te lase cu el in bagajul de mana, poti face poze foarte reusite. Plus ca ai sansa unica de a vedea, la fiecare pas, barbati dezbracati…Am vazut, zilele astea, atatia barbati dezbracati si perfecti…incat comentariile sunt de prisos. :))

This slideshow requires JavaScript.

De asemenea, suplimentar fata de ce am scris eu in aceasta suita de articole, iti recomand un ghid de buzunar. Unul interesant este “Top 10. Roma“, de la editura Litera si care poate fi achizitionat de la elefant.ro. Vei putea afla care sunt muzeele si galeriile de arta celebre, restaurante faimoase, diverse excursii si itinerarii, cele mai frumoase biserici, cele mai atractive piete si magazine, precum si sfaturi pentru vizitatori. Mai mult ca sigur ca vei gasi lucruri pe care eu nu le-am observat.

<< Articolul precedent Articolul urmator>>

E posibil sa te mai intereseze:

About these ads

Posted on 2011/03/27, in foto, texte and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. Multumesc pt. relatarea extem de utila pt. mine (si vom sta tot in zona Termini). Si eu voi pleca in iulie cu famila, tot 4 zile, de duminica pana joi. Alimentara de pe langa Snta maggiore sper sa o reperez rapid :), mai ales ca merg si cu 2 copii. In ultima zi ce-ati facut, avand in vedere ca ati plecat seara 9si noi vom pleca la fel)?

    • Ma bucur ca a fost util ghidul :)

      In ultima zi ne-am mai plimbat prin Roma, prin ploaie, insa nu a fost nicmi special :)

      Te astept cand revii sa-mi zici daca a fost utila si pe teren.

  2. Salut! Revin (cam tarziu, intr-adevar) cu impresii despre Roma. Vacanta noastra a fost foarte reusita. Multe din ce ai scris tu aici ne-au folosit. Multumesc.
    http://nickroro.blogspot.com/search/label/Roma

  3. daca ai putea sa ne spui si ce tarife au unele din locurile pe care le-ai vizitat, ne-ar fi de folos.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.